duminică, 28 iunie 2015

Minunea Parintelui Iustin Parvu si chipul Sau in nor!

   
   Luni, 8 iunie... scrisesem un material cu discutii si dialoguri intre mine si parintele Iustin Parvu de-a lungul timpurilor. Stiam ca la finalul saptamanii avea sa fie praznuirea de doi ani, sambata 13 iunie. Ulterior la nici jumatate de ora, imi era atat de rau, incat am ajuns in spital de unde nu am mai plecat pana sambata.

 Nu mai suportam durerile herniei cervicale! Ma rugam la Parintele sa ma ajute din Ceruri, sa nu mai simt durerile. Tratamentul incepuse abia peste doua zile sa isi faca resimtit efectul. Putin cate putin, imi reveneam. Trebuie sa mentionez un aspect important si anume ca biserica din interiorul curtii spitalului imi aducea alinare! In fiecare zi mergeam si citeam acatistul Sf Nectarie pentru ca imi reveneam si ma regaseam in el. Uitam de dureri si unde ma gandeam ca in noaptea invierii eram pe insula Eghina la Sf Nectarie ma rugam la el.

   Joi 11 iunie a avut loc un Sf Maslu chiar in Spitalul Judetian si spuneam cuiva, ca sambata, dupa slujba de pomenire a Parintelui Iustin Parvu va ploua! Ceea ce s-a si intamplat! Sambata 13 iunie am reusit cu greu sa ajung la Petru Voda sa ma rog pentru operatie! Stiam si am simtit de acolo de la mormantul Parintelui ca va fi totul in spre binele meu! In Sfanta Biserica cu hramul Arhanghelilor Mihail si Gavril am ingenunchiat si am mai citit o data acatistul Sf  Nectarie. M-am simtit deodata usurat si cum totul avea sa fie solutionat.
   Duminica 14 iunie 2015 imediat dupa pranz, am facut aceste fotografii. Totusi nu stiu de ce le-am facut... pentru ca, nu ma uitam atent! Imi era rau, ma gandeam cum sa fac sa imi mai revin din starile de rau... presiunea intracraniana si nu imi dadeam seama ce fotografiez! Insa, aceste fotografii sunt conturate si se vede clar chipul parintelui din 16 iunie 2013. Adica momentul urcarii la Ceruri! Comparati fotografiile si ve-ti observa!
   Marti dimineata 16 iunie, am plecat spre Bucuresti. Aici au urmat procedurile de internare si ulterior simteam ca joi, nu stiu de ce, voi fi operat.
Echipa fomata din Prof. Dr. Gorgan Mircea, Sef Clinica  Neurochirurgie si Dr. Neacsu Angela,  Doctor in Stiinte Medicale, au stabilit procedurile si data interventiei, joi 18 iunie 2015!  
   Inainte de operatie, miercuri seara, am stat de vorba cu o tanara si mama acesteia, Mihaela Tulin, care asteptau un raspuns a doua zi de la domnul profesor. Si uite asa in miez de noapte ii spun fetei: “sa nu te sperii de cancer pentru ca el nu este decat o lectie de viata si tu nu vei fi atat de afectata.” Apoi am scos niste mir si mama fetei spune:"Nu se poate aveti Mir de la parintele Iustin si ati venit de acolo! Chiar e o minune ca va aflati aici si ne spuneti atatea!” si a ramas asa ingandurata. Bucuroasa si in acelasi timp ingrijorata! A doua zi dis de dimineta, inainte de a pleca spre operatie, a venit mama fetei si mi-a spus:”ati avut dreptate! Ati avut dreptate! Dar cum ati vazut? Profesorul a spus tumoara galopanta la nivel de creier!”

   La Bucuresti totul a decurs bine si m-am simtit protejat de Parintele Iustin! Implicit operatia. Desi a fosc complexa, aspectle s-au imbunatatit vizibil la coloana cervicala, care era pe punctul de a ma lasa paralizat sau un accident vascular. Acum totul este super si pacat ca nu pot scrie decat cu un deget intins in pat. Dar pericolul e trecut si parintele mi-a calauzit pasii!
   
   Acestea sunt pozele din 14 iunie 2015.... trageti singuri concluziile. 
Pentru mine a fost o minune! 17 august 2011 Parintele mi-a spus:" Ioan esti bolnav!" 
   
   Cosmarul s-a terminat joi 18 iunie 2015! O noua viata si o minune pentru mine!
Multumesc inca o data echipei medicale de la spitalul Bagdasar Arsene din Bucuresti Prof. dr Gorgan Mircea un OM foarte credincios si Dr. Neacsu Angela neurochirurg, Doctor in Stiinte si nu in ultimul rand celui ce a fost mereu langa mine de anul trecut dupa accidentul din a doua zi de Paste, Mihaita Tarata pentru tot sprijinul acordat: psihic, financiar si logistic! Ar fi mai multe de spus, insa deocamdata doar atata pot.









Marturii despre parintele Iustin Parvu

 
  Anul 1991, ma aflam la un schit unde mi-am petrecut vacanta de vara. Aveam sa descopar pentru prima data ceea ce inseamna rugaciunea, Dumnezeu si tainele ortodoxiei. Eram atat de fascinat incat la varsta aceea de cinsprezece ani si jumatate nu ma interesa mai nimic decat descoperirea Sfintelor Taine! Eram slabit si imi aduc aminte cum staretul manastirii de acolo a si mentionat la un moment dat ca nu voi putea tine piept cu obstea si tipicurile manastiresti. Insa Bunul Dumnezeu mi-a dat putere sa merg inainte! Eram bolnav si m-am vindecat. Insa de aici incepe dezvoltarea mea spirituala si primul pas catre M-rea Petru Voda. Am incarcat trei camioane de caramizi si pentru prima data in viata mea aveam sa aud de ctitoria Sfintei Manastiri ce avea sa o intemeieze parintele Iustin Parvu.

  De mic copil de cand era mama insarcinata cu mine, mergea la el pe cand era la M-rea Bistrita. Imi aduc aminte cum la varsta de 5 ani jumatate era toamna si mergeam pe o vreme tomnatica cu mama de mana la el. Intram in curtea manastirii si stateam cuminte in chilia lui din partea stanga a curtii manastiresti prima chilie de pe hol pe stanga. Era la geam si il priveam asa ca un om pe care nu il intelegeam. Imi dadea de fiecare data cand mergeam cate un mar. Si ma mangaia mereu pe cap. Asa l-am cunoscut eu pe parintele Iustin. De atunci mi-a ramas vie imaginea lui in minte.
  Revenind la perioada adolescentei si perioada petrecuta la manastire, parintele era la M-rea Secu. Vesnic preocupat sa faca cnoscut lumii despre Paraclisul Maicii Domnului. Si acum am o carticica tehnoredactata de el la masina de scris chiar de pe vremea dictatorului. Pentru ca imi aduc aminte cum ii povestea mamei mele Ecaterina pataniile lui din inchisoare si cum a patimit. Pe vremea aceea in 1986 nu era atat de multa lume care mergea la el. Imi aduc aminte cum povestea mamei ca este urmarit de secuitate si cum chiar cand a fost plecat la Sf Munte in Grecia tot avea pe urmele lui securitatea. Eu nu intelegeam ca eram prea mic. Insa imi dadeam seama ca ceva era. Omul, parintele Iustin, vedeam in el ceva deosebit de pe vremea aceea. Si niciodata nu avea sa imi treaca prin cap unde voi ajunge eu si cat de bine aveam sa il cunosc. Asadara din luna iunie 1991 am incarcat caramizile pentru piatra de temelie a ceea ce avea sa insemne locul de sfintenie numit Petru Voda!
  Mi-aduc aminte ca ulterior, in anul 1997 a fost prima incursiune la acel loc unde constructiile nu erau finalizate. Imi aduc aminte cum parintele supraveghea si dadea indicatii la pictarea pe exterior a manastirii. Si uite asa ajung in chilie la el. Discutam despre isihasm si rugaciune. Vorbeam despre mantuirea omului si harul Duhului Sfant. Si uite asa ii spuneam:
  “Parinte aici este un loc incarcat cu Duh Sfant, il simt dincolo de tot si sunt convins ca aici e mana Bunului Dumnezeu!”
  El ma privea atent si imi spunea:
  “Mai Ioan mai, mai zaboveste aici o noapte si vorbim maine dimineata. Intredevar aici e lucrarea Bunului Dumnezeu! Sa stii tu.”
  “Simt parinte, simt. E ca si cum Dumnezeu se pogoara din Ceruri peste noi aici!”
  A doua zi m-a chemat din nou in chilie la el si ma privea. Ma privea atat de lung ca eu taceam si incercam sa inteleg ce vede el. Pentru ca ceva simteam eu. Ei bine si uite asa am plecat Binecuvantati de Sfintia Sa, Parintele nostru drag!
  Anii aveau sa treaca si datorita circumstantelor vietii si imprejurarilor independente de vointa mea, drumurile m-au calauzit prea departe astfel incat, revenirea mea la el a fost in anul 2006.
   In vara lui 2006 avea o intrebare existentiala. Lumea din jur creea controverse si se uita ciudat la mine cu astrologia mea cu tot. Nu ii intelegeam pentru ca eu vedeam in ea doar un mijloc cu multe calcule matematice si care mereu dadea raspunsuri oamenilor. Asa ca iata-ma in chilia parintelui Iustin intr-un nou dialog.
  “Parinte am ceva ce ma apasa, dar mai intai de toate, ca nu ne-am mai vazut de mult, simt si mai mare lucrarea Duhului Sfant si vad cum puterea acestuia si rugaciunile de aici m-au facut sa va vad chipul chiar de la intrarea in Poiana Largului. Asa de mare este puterea Duhului Sfant.” Parintele s-a uitat la mine si a zambit.
  “Dar sfintia ta, uite ca toate ma incearca in viata si ca ma gandesc de ce? Cand am incarcat caramizi pentru Petru Voda ma gandeam ca poate nu mi-am urmat calea!”
  “Mai Ioan mai, dart u esti ctitor aici mai!” si a zambit din nou.
  “Parinte uite ce am pe sufletul meu. Ma uit prin astrogramele oamenilor si ma minunez. Nu stiu daca este lucrare intru lumina sau intuneric si am venit la sfintia ta sa ma calauzesti! Daca sfintia tai mi spune acum Ioane renunta la asta eu pun punct acum!”
  “Apai mai Ioan mai! Tut e-ai indeparta o data de Dumnezeu si ti-ai intors spatele catre el. Insa Bunul Dumnezeu iubeste pe toata lumea asa cum spune si Sfantul Antonie cel Mare in scrierile lui. Tu, mergi inainte cu ceea ce faci pentru oameni si intotdeuna sa pui pavaza ortodoxia. Sa nu te mai indepartezi de ortodoxie si mergi inainte!” Am ramas uimit pentru ca ma asteptam in luna iunie 2006 sa incetez aceste activitati.
  “Si uite stai aici langa mine, mai stai aici cu mine!”
  “Unde parinte?”
  “Uite acolo pe scaunel, langa mine!”
  Si uite asa in chilia de la M-rea de sus, acolo unde l-a cunoscut toata lumea pentru inceputuri. Ma uitam. Primea lumea, le asculta ofurile si ii binecuvanta! Au trecut mai bine de zeci de minute si la un moment dat l-am intrebat:
  “Parinte dar mai stau?!?”
  “Stai aici cu mine mai Ioan, mai stai!”
  In tot acest timp a primit multi oameni, preoti si enoriasi. Ma uitam cata rabdare are si cum discuta cu ei. Era foarte calculat. Mereu cu capul in jos si scria pomelnice. Vorbea cu oamenii ca si cum ii stia de la inceputurile lor. Dupa vre-o doua ceasuri, a luat o pauza si mi-a spus:
  “Ia vino tu mai Ioan aici mai. Pune-te in genunchi sa iti citesc ceva. Facem o rugaciune si o sa iti fie bine. Vei merge pe drumul tau inainte ca sa biruim.”
  Am ingenunuchiat si mi-a pus desupra capului patrafirul si atat a citi incat parca eram in alta lume. M-a binecuvantat si mi-a dorit spor in toate.
  Din anul 2006 si pana in anul 2010 au fost incursiuni, dialoguri si mai mult simteam starea parintelui de acasa. Mereu cand ma duceam la el ii spuneam.
  “Parinte stii ca atunci cand se intampla ceva cu sfintia ta simt, nu stiu cum sa va spun si apoi ma minunez despre ce citesc in ziare. Uite, de exemplu inainte de a va gandi sa schimbati sis a puneti staret pe cineva aici cu patru zile inainte am stiut ca va fi panarama si scandal, v-am visat si apoi am citit in ziare ce s-a intamplat. Mereu cand aveti apasai pe suflet va visez si va sun si sfintia dumneavoastra intotdeauna imi confirmati!”
  “Apai mai Ioan mai, trebuie sa ne urmam drumul catre mantuire! Dumnezeu si rugaciunea are grija de noi toti.”
   Pe cand ma aflam in Anglia, mereu ii vedeam chipul senin atunci cand ma plimbam pe strazile Londrei si simteam cum ma cheama acasa. Ba chiar mi-au fost date si cateva semen, pe care le-am discutat cu el. Insa imi aduc aminte cum la reantoarcerea mea in tara am mers direct la el si i-am promis ca nu mai plec in tari straine.
“Asa sa faci mai Ioan mai, sa ramai in Moldova aici sa nu pleci de aici!”
  Insa in 2010 inainte cu o saptamana de a avea sfintia sa accidentul inspre Constanta, am simtit si visat ca va avea probleme si numai ce lecturez intr-un ziar locat despre accidentul parintelui. Atat m-am rugat pentru el sa fie totul bine, incat am citit despre starea lui si a fost bine.
  Nu pot sa uit evenimentul din anul 2007 can m-a chemat la dansul sa ma cunune in Sfanta M-re Petru Voda si cum mi-a spus printer cuvinte despre faptul ca voi avea un copil si tot il pomenea pe Sfantul Antonie cel Mare. Stia ca il venerez de mic si uite asa in data de 17 ianuarie 2008 s-a nascut fiica mea.
  Totusi evenimentul cel mai important din trairile si viata mea alaturi de parintele au culminat in anul 2011 luna august ziua 17. Atunci am trait si alaturi de alte doua personae Andreea si Irina ceva ce nu am mai trait in viata mea de om. Vreau sa spun ca dupa anul 2010 am inceput s ail simt pe parintele de oriunde ma duceam. Il vedeam efectiv cum se roaga, cum este prigonit si deseori il resimteam obosit.
  In vara anului 2011, luna iunie, ziua 17, ma regaseam in vizita la Manastirea Petru Voda impreuna cu doua prietene dragi mie. In linistea si netulburarea manastirii, am pasit in Sfanta Biserica si am cumparat un acatist al Sfantului Antonie cel Mare. Rememorez cum lumea forofota in curtea manastirii si majoritatea celor din launtrul locasului aveau intiparite pe fetele lor acele raze ale bucuriei sufletesti. Regasirea interioara intotdeauna adduce omul fata in fata cu Duhul din el. Cu pasi increzatori am inaintat la fel ca restul lumii sa ma inchin. Si intotdeauna cand pasesc in Sf Biserica, acolo unde in anul 2007, luna februarie, ziua a 15-a eram in fata altarului si m-am cununat. Am simtit la un moment dat, cum un fior dinspre crestetul capul si pana in talpi m-a lua, mai mult la un moment dat furnicaturi si vibratii interesante am simtit pana la final de Sf Taina a Cununiei. La final imi aduc aminte cum si nasul de cununie, a descris aceleasi trairi fara sa il intrebe nimeni, insa asta este alta povestioara.
   Cu pasi marunti dar siguri, am pasit pragul bisericii si cum itotdeauna mi-am facut un obicei de a ma duce direct in fata raclei cu Sf Moaste ale Sfintilor Marturisitori, am inaintat cu piosenie. Aici imi aplec de fiecare data fruntea si o lipesc de rama din lemn si stau asa cateva minute! Lipindu-mi palmele de sticla si tinandu-le asa timp de cateva minute. Aceiasi stare ma cuprinde de fiecare data, un frison in dreptul fruntii si simt cum imi furnica palmele si tot capul. Ei bine, imediat dupa acest moement, mi-am ridicat privirea si ma uit, fara sa vreau catre una dintre prietenele mele. Am vazut-o alba la fata toata si speriata parca de ceva. M-am dus langa ea si i-am spotit usor la ureche:” Haide pana afara!”
   “Ce s-a intamplat cu tine? Este ceva ce nu mi-ai spus si Petru Voda este un loc Sfant, incarcat cu mult Duh!”
   “Ei, nu ti-am mai spus John! In urma cu cativa ani, m-am suparat asa tare pe viata aceasta de mi-am pierdut un baietel imediat dupa nasterea lui si de atunci i-am spus lui Dumnezeu: de ce Doamne? De ce? Si nu am mai vrut sa intru in nici o biserica!” mi-a raspuns cu fruntea plecata.
   "Lasa, trebuia sa imi fi spus de la inceput!" am completat eu... "Lasa, ca vei intra inapoi si tine-te de citeste acatistul Sf Antonie cel Mare, el te va pune pe picioare si nu vor mai fi probleme, ai venit aici sa te cureti intr-un fel."
   Asa a si fost de altfel. Dupa citirea acestui acatist, bineanteles ca m-am asezat in genunchi si l-em citit fiecare in parte, ne-am luat ramas bun de la Sf Mnastire si am coborat la manastirea de maici, acolo unde se afla parintele Iustin si unde ne doream cu totii sa intram. Lume multa. O luna de august, in care majoritatea oamenilor erau intorsi din tarile straine, Italia, Franta, Germania si nu numai.
   "In jur de ora 22h00", am spus eu... "vom intra si noi la parintele. Pana atunci avem rabdare si ne asezam cuminti la usa!" Insa prietenile mi-au spus, parca intr-un cor
   “John, daca tu crezi ca intram pana la 22h00, cred ca te inseli, la cata lume este aici!”
   “O sa intram o sa vedeti!.....”
   Ma uitai la ceas, timpul trecu repede si era ora 21h10. Ma gandeam si eu acuma ca nu o sa intram dupa spusele mele. Nemaiavand stare, am inceput sa ma plim in lungul holului, unde toata lumea astepta sa intre in chilie. La un moment dat, m-am retras pe un balcon din capatul locului, unde era un fotoliu si un acatist lasat acolo pe care scria: Acatistul Sfantului Ardealului cuviosul parinte Arsenie Boca. L-am luat in mana si m-am asezat. Cu multa rabdare, am inceput sa il citesc si parca eram in alta lume. Rupt de lumea care astepta pe hol la parintele! Am terminat de citi si am revenit pe acel hol in care aerul parca se rarefia si usa deschisa de la capatul balconului nu mai facea fata. M-am postat in fata usii de la intrarea in chilie si ma uitam asa pierdut gandindu-ma la cele citite. Ma rugam usor in gand Doamne Issuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Ca nevrednic sunt eu in fata ta! Ma uitam la oameni, zumzetele lor ma obosisera deja si nu mai suportam toate acele sosoteli si apasarile oamenilor de acolo veniti cu problemele lor. Insa la un moment dat o maica deschisese usa la parintele si a spus: “Haideti intrati urmatorii!” Desi nu era randul nostru, ne-a facut si noua semn. M-am uitat la ceas si era ora 21h57.
   In chilia parintelui am intrat vre’o sapte persoane. Am asteptat langa usa de parca nu imi mai venea sa ajung in fata lui. A dat binecuvantari si a stat de vorba cu fiecare cate putin. Mai ramasesem in chilia lui, cele doua prietene ale mele. A stat de vorba cu prima, Andreea si apoi cu Irina. Eram singurul care ramasesem si m-am dus catre el! Am simtit acea unda care ma curata de fiecare data inainte de a ingenunchia la el. Eram usor ametit si furnicaturi ma cuprindeau din cap si pana in talpi. M-am asezat in genunchi si mi-am facut Sf Cruce calm. Apoi am inceput dialogul cu parintele Iustin Parvu.
   “Parinte, iarta-ma pe mine pacatosul si tare ma bucur sa te vad pe sfintia ta, ca de cand am spus ca mai ajung, iata nu ne-am mai vazut de mult!”
   “Bine mai Ioane mai. Bine!”
   “Parinte iarta-ma pe mine pacatosul, ca am si pacate lumesti si pacate nelumesti!”
   “Ei mai Ioan mai, dar ce pacate ai tu mai? Nu ai pacate!”
   “Am parinte am. Dar stii de ce am venit? Stii de ce am venit la sfintia ta? Care este menirea mea? Ca uite parinte au inceput sa vina oamenii catre mine si sunt din ce in ce mai multi. Nu ma compar cu sfintia ta si nu sunt preot, dar toti imi spun: Ioan ma doare aia, ma doare aia si eu la fiecare om vad cate ceva parinte! Ce e cu mine? E bine? E rau, parinte?”
   “Si ia spune tu mai Ioane mai, ia spune-mi mie si pe mine ce ma doare?”
   Atunci am ramas uimit. Nu imi dau seama de ce nici in ziua de azi. M-am uitat la el din cap pana in picioare, asa cum stateam eu in genunchi si taceam. Am stat asa un minut poate chiar doua. Si am inceput…..
   “Parinte, te doare sufletul parinte! Te vad cum plange sufletul in sfitia ta ca… oamenii isi pierd credinta si nu mai nadajduiesc in Bunul Dumnezeu! Asta te doare pe sfintia ta! Si asta nu-i nimica. Primesti pe fiecare din multimea de afara si ai rabdare cu fiecare! Insa vezi usa aceea?” si am aratat catre usa de la iesire din cealata incapere, unde asteptau si se uitau prietenele mele. “Primesti pe fiecare si dai cuvant de linistire si de invatatura la toti oamenii care iti pasesc pragul, dar vezi usa aceia? Dupa ce au pasit afara de ea, pe o ureche le-a intrat si pe alta le iese. Asta te doare parinte! Si asta nu-I nimica. Insa ai rabdare si ii primesti si a doua oara. Si iar ii asculti. Insa la fel. Cum au pasit pe usa aceea, pe o ureche le-a intrat si pe alta le iese!” Am stata asa si ma uitam in ochii lui, de altfel singura persoana in ochii caruia m-am uitat in viata asta si trebuie sa recunosc, dincolo de fiica mea si am continuat. Am continuat pentru ca la un moment dat am vazut patul din dreapta mea si vazui cum parintele statea si plangea acolo. “Parinte” si am aratat catre pat cu degetul. “Te vad cum stai in fund, aici pe patul acesta si cum iti curg lacrimi din ochi si vezi cum lumea deznadajduieste. Da! Stai si plangi aici soarta neamului astuia romansc, care nu mai are credinta si tare mult te doare sufletul, ca nu am cuvinte sa iti explic. Atat de tare te apasa!” si am incheia sec, uitandu-ma la el um a ramas cu ochii in lacrimi, “asta te doare pe sfintia ta!”
   Imediat parintele s-a uitat la mine si mi-a spus:
   “Mai Ioan mai, tu esti bolnav!”
   “Nu parinte nu am nimica.” I-am raspuns eu.
   “Mai tu esti bolnav.” Si se uita desupra mea parca, punandu-mi mana lui pe cap.
   “Nu parinte chiar nu sunt!”
   “Mai, daca zici tu ca nu esti bolnav, dar esti mai Ioan mai!” a spus pentru a treia oara.
   “Parinte, trebuie sa recunosc, mai am ameteli si cateodata imi vine sa cad din picioare, dar vin aici la Sfintele Moaste ale Sfintilor Marturisitori si ii asez fruntea mea acolo.”
   “Da? Si ce ai simtit acolo!”
   “Imi alina gandurile parinte si simt asa, puterea tamaduitoare a acestora!”
   “Pai acolo mai Ioan mai, sunt Sfintii neamului nostru mai Ioan mai!”
   La un moment dat il intreb: “Parinte si eu ce sa fac sa plec din Moldova. Din partea asta a noastra? Sa cobor inspre ardeal, in sud?”
   “Nu mai Ioan mai. Nu! Sa ramai aici.”
   “Unde parinte?”
   “Aici la noi mai Ioan, in locurile astea. Sa nu pleci de aici. Sa nu te duci de aici!”
   “Bine parinte cum spune prea’sfintia ta!”
   “Nu vrei sa vi aici?” Si mi-a arata cu degetul inspre deal in stanga lui cum statea pozitionat.
   “Unde parinte?”
   “Aici mai, la Petru Voda! Grabeste-te Ioan, ca nu mai este timp. Grabeste-te ca nu mai este timp. Grabeste-te!”
   Am ramas mirat. Am stat pe ganduri si nu intelgeam. Desi nu il vedeam ca avea sa se ridice la ceruri.
   “Painte dar pot sa ma gandesc?”
   “Gandeste-te Ioan, dar nu mai este timp!”
   “Asa am sa fac parinte si am sa ma grabesc sa iti aduc un raspuns. O luna, doua e bine?”
   “Da mai Ioan, este bine!”
   “Lasa parinte ca o mai ducem noi inainte, un an…. doi…. si pe urma mai vedem ce o fi sa fie! Voia Bunului Dumnezeu!” am raspuns eu.
   M-am ridicat din genunchi. Mi-am facut semnul Sfintei Cruci si am plect impreuna cu prietenele in ceas de noapte. Nici nu mi-am dat seama cat de mult statusem de vorba cu parintele. Si am ramas pe ganduri. Ca nu intelgeam ceea ce vroia sa spuna cu “grabeste-te ca nu mai este timp, mai Ioan mai!”    
  
  Irina, una dintre prietenele mele, mi-a spus:”Eu asa ceva nu am vazut de cand sunt eu si nici nu cred ca o sa mai vad asa ceva in viata mea! Ma uitam la voi doi cum stateati si vorbeati acolo si parca erati in alta lume. Parintele cu fata lui alba si luminoasa iar tu in genunchi cum ii spuneai lui. Nu asa ceva nu o sa mai vad niciodata. Parca erati tata si fiu! Asa vorbeati unul cu celalat. Si ce m-a socat? Este parca nu erati de aici.”

  In anul urmator 2012, cu un an inainte, merg la parintele sa ii spun ca m-am hotarat sa nu merg in manastire. Greu lucru, pentru ca simteam ceva ciudat si imi era greu sa ii spun. Dar am mers, pentru ca imi spuneam in gandul meu: “daca parintele se va duce si eu nu voi fi langa el atunci, nu voi putea trai cu aceasta povara toata viata mea!”
  “Parinte, am venit la sfintia ta sa iti spun ca nu pot veni la manastire aici. Simt ca nu a venit timpul! Stiu ca nu fac ascultare dar nu vin. Si te rog nu te supra pe mine ca sunt asa razvratit. Insa ce sa fac parinte? Pentru ca asa cum ai spus, m-am imbolnavit dupa ultima noastra intalnire. Ai avut dreptate!”
   “Mai Ioan mai sa mergi inainte cu ceea ce faci tu sis a nu pleci de acolo de unde esti, sa stai acolo sa nu pleci de acolo! Si sa mergi inainte de acolo!”
   Gandeam in sine mea… Doamne nu mai inteleg nimic, pentru ca eu eram total nemultumit de serviciul meu si nu vedeam lucrurile prea in roz. Dar am facut ascultare. Insa nu am sa uit ultimele sale cuvinte pe care mi le-a spus, era in luna august 2012:
  “Mai Ioan mai tare sunt oboist, am obosit!” si asa se uita dupa mine, era pe fotoliul de pe cerdacul de la manastirea de maici si puhoi de lume!
   A doua zi, nici nu trecusera douazeci si patru de ore ca eram la cafea alaturi de colegii de presa. Meditam si le povesteam, pentru ca nu intelesesem ce spusese parintele. Dar nici nu au trecut bine 10 minute de cand le terminasem de povestit ca primesc un telefon.
  “maine sa te prezinti la noi ca a venit cineva de la Bucuresti si vrea sa te vada pentru a realiza o emisiune!” Si asa a fost. Constelatia Destinului a reanviat!
  In anul 2013 de cand am aflat primele vesti cu parintele, il simteam si am mers la Cluj dar medicii de acolo nu m-au lasat sa intru sa filmez ceva, insa am facut o stire. Interesant este ca dupa o zi ma aflam cu un coleg de al meu operator la Petru Voda si uite asa stateam in chilia parintelui de sus. Mai erau cativa preoti si discutam despre starea lui. La un moment dat spun:
 
 “Dragilor parinti o sa spuneti ca sunt nebun, insa parintele vrea inapoi aici. Si daca nu il veti adduce nu va spala toata apa Bistritei. El de aici vrea sa urce!” Se uitau la mine ciudat de parca nu ma intelegeau. Insa dupa o ora, a sunat telefonul de la Cluj si erau foarte panicati: “parintele vrea sa vina acasa nu se simte bine si vrea sa urce la ceruri de aici.” Am zambit si le-am spus:
  “Ce am spus aum o ora?!?! Daca nu ve-ti face asta, pentru ca ii vad dorinta lui, nu stiu cine va va mai ierta pe voi!” Si ulterior a fost adus de la Cluj.
   In seara zilei de 16 iunie 2013, ora 22h20, eram la masa cu cineva dupa emisiune. Mancam si simteam ca trebuie sa plec spre manastire. Ceva nu ma tinea in loc. Am sunat imi aduc aminte pe redactora sefa si i-am spus “hai la deal, parintele se duce.”
  “Nu John, maine mergem!”
  Pe cand mancam eu, ma uit la ceas si indica 22h48 si spun sec:
   “Parintele Iustin urca acum la ceruri, il vad!” persoana de langa mine se uita si nu ii venea sa creada, se citea pe fata ei ca e ca si cum esti nesanatos la cap si nu a spus nimic. Dar se speriase! La ora 22h51 mi-a sunat telefonul si aud o voce:
  “Ioane vino mai la deal ca acum s-a dus spre odihna Parintele!”
  Am anuntat colegii din presa, déjà eram cu echipa pe drum si eram asa in lumea mea si a Parintelui.
  Sunt si multe lucruri pot sa va spun, cum mi-a venit in anul 2014 luna februarie, eram bolnav la pat si am avut vis cu parintele care a venit in somn si mi-a citit rugaciuni: “Sa alungi tot rau si boala de la robul tau Ioan.” Dar sunt nevrednic eu robul lui Dumnezeu Ioan si prea mic si pacatos sa mai povestesc. Insa in aceasta dimineata am simtit sa fac cunoscut lumii si celor care l-au cunoscut pe Parintele, cateva amintiri despre el!
 Si de fiecare data cand merg la mormant la dansul, vad cate un soim sau un vultur rotindu-se si nu de multe ori chiar cand ajungeam acolo bateau clopotele.

                                                                                                                                                                                                  08 iunie 2015 ora 08h55 Piatra Neamt

sâmbătă, 27 iunie 2015

Multumiri tuturor celor ce ati fost alaturi si v-am simtit langa mine!

Multumiri!
Mihaita Tarata pentru suportul psihic, financiar, si moral din data de 17 iunie 2014 care mi-a fost alaturi! 
Baciu Catalina Bacau, caruia ia pasat si nu a ramas indiferenta. Va recomand calduros Hotel President din Bacau! Multumiri Catalina! 
Demian Daniela Anca multumiri asemenea crescatorilor de animale din Bihor. Va multumesc doamna!
Multumesc din inima Carmen Luminita Dumitru
Multumiri Stanescu Gabriel pentru aportul tau financiar! Multumesc colegu!

marți, 2 iunie 2015

Emisiunea Constelatia Destinului va fi momentan intrerupta


Din motive obiective de sanatate, emisiunea Constelatia Destinului din grila EST Tv de Luni pana Vineri 17h00 - 17h50 va fi intrerupta.  Starea de sanatate nu-mi mai permite sa pot merge inainte deocamdata.
Va multumesc tuturor telespectatorilor pentru intelegere!